Contactati-ne
_
RU RO
0 LEI
Noutăți KROSS
01.05.2024

Fiecare brand de biciclete are o poveste interesantă, unele mai fascinante ca altele și cel mai frumos este când le auzi chiar de la cei care au pus pe picioare afacerile. Noi nu am auzit povestea prin viu grai, însă am aflat pe baza informațiilor puse la dispoziție că la începuturi, în 1990, Kross era doar un mic magazin de biciclete din Przasnysz, un oraș aflat aproape de capitala Varșovia. Doar 14 ani mai târziu, Kross era deja mai mare producător european de biciclete, cu 1 milion de unități vândute.

Cu toate acestea, în 2007, conducerea ia decizia să se renunțe la producția de masă a bicicletelor ieftine și să se facă investiții într-un departament de cercetare și dezvoltare, astfel încât compania să înceapă să se axeze pe biciclete de calitate înaltă. În 2010, Kross avea o gamă variată de biciclete pentru piața locală, iar în 2016 Maja Włoszczowska obținea prima medalie de argint la Olimpiada de la Rio, concurând pe o bicicletă Kross. Un an mai târziu, ea câștigă Cupa Mondială de XCO. La acea vreme a fost un exercițiu de imagine foarte bun pentru polonezi. Într-un final, cei de la Kross au reușit să exporte marfa și pe alte piețe, 40% din producție ajungând astfel în afară.

În acest moment, fabrica cu linia de asamblare și vopsitoria cuprind un spațiu mare, de 8.000 mp, iar depozitul, nu mai puțin de 33.000 de metri pătrați. Pe lângă aceste informații, mai aflăm că există controlul calității în mai multe stagii ale producției, dar și că cei de la Kross au propriul laborator de teste cât și propria echipă de R&D.

Printre cele mai importante noutăți ale anului în curs, sunt noua bicicletă de gravel Esker 2.0, construită cu un cadru din carbon și testată riguros împreună cu Institutul de Aviație din Varșovia, pentru a obține o bicicletă cât mai aerodinamică deci cât mai rapidă. Bicicleta nu doar că vine cu aceste specificații aerodinamice, însă are o tijă de șa construită special pentru a fi adaptată acestui concept, are o geometrie reglabilă – asemenea bicicletelor full-suspension – având setări pentru Low și High, care modifică lungimea chainstay-ului, a ampatamentului dar și a reach-ului, fiind disponibilă în 5 versiuni de echipare și culoare și putând chiar să găzduiască o furcă cu amortizor.